Unleash Your Potential: The Art of Visualization
octombrie 30, 2023Iubim sportul pentru felul în care ne face să simțim și să ne simțim.
Îmi amintesc și acum primul meci de fotbal pe care l-am văzut la TV. Am verificat acum și era 12 Iunie 1998. Eram la bunici, televizorul era alb-negru și primul jucător pe care mi-l amintesc pe teren este numărul 12 de atunci al echipei gazdă a turneului, Thierry Henry.
Ce noroc, primul meu meci să fie un meci ce avea să se termine 3-0. Franța învingea Africa de Sud în meciul lor de debut din grupe și eu mă îndrăgosteam iremediabil de fotbal. România câștiga grupa G al acelui campionat Mondial depășind inclusiv Anglia în clasament dar și în meci direct.
Revenirea lui Hagi în 1999 la Naționala României a fost un alt moment marcant pentru mine, am colecționat în acea perioadă toate gazetele de sport pentru a-mi putea decupa idolul și a-l pune pe agende.
M-am bucurat și de spectacolul finalei Champions League din 2005. Una dintre cele mai mari reveniri reușite vreodată de către o echipă la un nivel înalt, nu degeaba meciul a fost supranumit Miracolul de la Istanbul. Liverpool revine de la 3-0 la pauză, câștigând loteria penalty-urilor după 3-3 în primele 120 de minute. Imaginează-ți să ai 13 ani și să vezi meciul ăsta!
Mai are rost să povestesc despre sezonul UEFANTASTIC din 2006 al Rapidului și al Stelei? Ce jucători aveam, ce echipe am învins… Evenimentele astea fotbalistice incredibile au trecut ca prin vis.